duminică, 19 februarie 2012

Sfintirea Penitenciarului nr. 16 - Pruncul

La data de 7 februarie 2012, preoţii capelani ai Departamentului Mitropolitan Relaţiile cu Forţele Armate şi Ministerul Justiţiei: prot. Corneliu Dobrogeanu, prot. Maxim Melinti, pr. Eugen Ionaşco, pr. Teodor Spătaru şi pr. Nicolae Andrieș au săvârşit un serviciu divin în incinta paraclisului "Sfântul Gheorghe" din cadrul Penitenciarului nr. 16 - Pruncul.

În cadrul slujbei au fost sfinţite edificiile instituţiei: blocul administrativ, blocurile spitalului, Casa Mamei şi a Copilului şi alte edificii auxiliare.

La slujba de sfinţire au participat reprezentanți ai administrației în frunte cu domnul Serghei Bătrâncea, locotenent-colonel de justiţie, şef al Penitenciarului nr. 16 şi deţinuţii care se află în instituţia dată pentru efectuarea unui tratament staţionar.

Cu acest prilej, părintele Corneliu Dobrogeanu a venit cu un cuvânt de felicitare şi învăţătură, manifestându-şi speranța că prin credință, toţi cei aflați în suferinţă vor găsi întărirea trupească şi sufletească, iar relaţiile dintre deținuţi şi administrația penitenciarului vor fi bazate pe respect şi înțelegere reciprocă. Părintele a menționat că Biserica Ortodoxă din Moldova, prin intermediul preoților capelani va oferi și în continuare acea indispensabilă asistenţă duhovnicească, iar colaborarea cu insitituţiile penitenciare în general şi cu Penitenciarul nr.16 în special, va fi una strânsă şi roditoare.

La rândul său, domnul Serghei Bătrâncea a mulțumit slujitorilor pentru grija ce o au pentru deţinuţi şi pentru colaboratorii Penitenciarului şi a asigurat preoţii de întreg sprijinul său şi al subalternilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu