vineri, 21 decembrie 2012

Binecuvântare pentru absolvenții Centrului Instructiv din cadrul Sistemului Penitenciar



Un grup de 19 cursanţi ai Centrului Instructiv, au depus jurământul de a satisface serviciul penitenciar cu devotament, dăruire de sine şi respectarea drepturilor şi demnităţii umane.

Acest eveniment solemn semnifică finisarea cursurilor de pregătire iniţială a colaboratorilor nou veniţi în cadrul instituţiilor sistemului penitenciar.


Cursanţii au urmat cursurile de instruire iniţială în perioada 20 august – 23 noiembrie curent, avînd parte atît de lecţiile teoretice, cît şi cele practice, fiind repartizaţi, pe o perioadă determinată,  în diferite instituţii penitenciare.


Noilor colaboratori ai sistemului penitenciar i-au fost înmânate certificatele de absolvire cu succes a cursurilor de instruire, aceştia primind sincerele felicitări de la reprezentanţii conducerii Departamentului Instituţiilor Penitenciare prezenţi la eveniment, fiind de asemenea şi binecuvîntaţi de  Preotul-capelan al Centrul Instructiv.

Astfel, Pr. Teodor Spătaru a săvârșit un Te-Deum de mulțumire cu ocazia absolvirii cu succes a cursurilor de instruire, rugându-se dimpreună cu cei prezenți pentru îndurarea și ajutorul Domnului în misiunea ce le revine în continuare.


Vorbindu-le cursanților, părintele Teodor le-a reamintit că misiunea lor în societate este una dificilă și deosebită, tocmai de aceea toate sarcinile pe care le vor avea de îndeplinit de-a lungul timpului urmează să le înfăptuiască cu frică de Dumnezeu și cu încredere în dreptatea și mila Lui.

Totodată, Sfinția Sa a subliniat încă o dată faptul că Biserica rămâne și mai departe alături de toți cei care activează în cadrul Sistemului Penitenciar, urmând să-și intensifice și mai mult activitatea misionară în acest domeniu.

La final, cursanții au primit câte o iconiță ca amintire a evenimentului de suflet și ca întărire în toată clipa cea grea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu