luni, 23 decembrie 2013

Pace și smerenie pentru deținuții Penitenciarului nr.9-Pruncul: biblioteca instituției a fost îmbogățită cu o donație de cărți religioase


La data de 11 decembrie 2013 biblioteca Penitenciarului nr.9 - Pruncul a primit în dar 65 de cărți religioase de la Fundația Internațională pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe.



Preotul Eugen Ionasco, preot-capelan la Penitenciarul nr. 9 - Pruncul, însoţit de preot Maxim Melinti, preot-capelan la Penitenciarul nr. 16 - Pruncul, au fost cei care au organizat acest eveniment. 

În discursul său, preoţi-capelani au menționat că donația este binevenită atât pentru deținuții aflați în custodia instituției de detenție, cât și pentru colaboratorii săi, aceștia având posibilitatea să se familiarizeze cu interpretările cultului creștin-ortodox a marilor scriitori ai lumii.



Biblioteca este locul unde se realizează educaţia permanentă a persoanelor private de libertate. Lotul de cărţi cuprinde o varietate de subiecte religioase care cu siguranţă vor atrage interesul şi curiozitatea celor privaţi de libertate. 

Lectura sistematică şi îndrumarea  corectă a deținuților îi va ajuta să-şi lărgească orizontul spiritual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu