marți, 18 februarie 2014

Convorbiri duhovnicesti la Goian-10


 

La data de 17 februarie a.c. deţinuţii minori şi colaboratorii din custodia Penitenciarului nr.10-Goian, au fost cuprinşi de arta confecţionării mărţişoarelor. 


Acest eveniment a fost posibil cu ajutorul Asociaţiei Obşteşti FILOCALIA, la iniţiativa venită din partea administraţiei Penitenciarului nr.10 – Goian, care împreună au organizat pentru tinerii din detenţie, un master-class de confecţionare a mărţişoarelor. Ulterior aceste mărţişoare confecţionate cu suflet şi cu dragoste vor fi donate copiilor a unui centru de plasament din capitală. 

Totodată, în vizită a fost şi preotul Vasile Ciobanu din Costesti, care a ţinut un cuvînt de învăţătură pentru deţinuţii minori. Unde a împărtaşit cu ei şi astăzi un nou cuvînt foarte profund, bogat şi dens în Duh şi în noime vii, care a fost “rumegat” cu multă atenţie şi rabdare de către minori, pentru a cîştiga deplin folos din el, pentru a se oglindi în el scăderile şi rătăcirile şi pentru a încerca să şi valorifice în viaţa lor cele învăţate aici.

Participanţii au fost încîntaţi de cuvîntul duhovnicesc rostit de preotul Vasile, care de fiecare dată cînd este în vizită contribuie enorm în schimbarea spirituală a minorilor şi este aşteptat mereu să le inspire credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu.





luni, 3 februarie 2014

Preotul de penitenciar – Misiune, vocaţie şi har




…în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“
(Matei XXV, 36)

După o îndelungată absenţă a Bisericii în instituţiile statului (armată, şcoală, spital, etc.), iată că schimbarea regimului politic ateu cu unul democratic, a făcut ca Biserica şi societatea să reia tradiţia creştină şi împreună să meargă înainte pe drumul lui Hristos, cu Hristos, Astfel, anul 1993, pentru sistemul penitenciar românesc reprezintă anul în care Biserica Ortodoxă Română încheie Protocolul de colaborare cu Ministerul Justiţiei, în privinţa acordării de către aceasta a asistenţei moral – religioase în penitenciarele din ţară.

Astăzi, după atâţia ani de împreună lucrare, acele stângăcii şi greutăţi inerente începutului sunt plăcute aduceri-aminte în inimile multor slujitori ai altarelor şi nu numai. Plăcut surprinzător pentru mulţi a fost faptul că în cei aproximativ 50 de ani de prigoană a religiei nu s-a reuşit stingerea în sufletele oamenilor, a credinţei, precum şi a convingerii că destinul neamului nostru se împleteşte armonios cu cel al Bisericii noastre strămoşeşti.


Misiune pe care preotul o are în penitenciar este mult mai complexă decât cea dintr-o parohie, căci pe lângă activitatea liturgică din duminici şi sărbători, el desfăşoară zi de zi şi o bogată activitate de educaţie moral-religioasă cu persoanele private de libertate, unora dintre acestea făcându-le cunoscute noţiuni elementare despre credinţă, Dumnezeu, Biserică; în felul acesta preotul contribuind în mare măsură la menţinerea unui climat de disciplină şi linişte sufletească a celor întemniţaţi.

Prin întreaga activitatea sa, preotul de penitenciar are darul de a alina suferinţa şi de  a reda speranţa şi încrederea acelor persoane care, într-un moment de slăbiciune din viaţa lor, au încălcat anumite norme morale şi juridice. Şi din acest punct de vedere, Biserica şi-a spus opinia sa: toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea crezul ei este că orice om, indiferent pe ce scară a valorilor s-ar afla poate fi câştigat spre mântuire, căci Dumnezeu l-a creat nu spre pierzare, ci pentru a fi moştenitor al Împărăţiei Cerului.


Pentru persoanele private de libertate preotul este omul lui Dumnezeu, care îi ajută să găsească prin credinţă, tărie şi răbdare drumul spre Dumnezeu. “Ogorul” activităţii preotului este sufletul şi mentalitatea celui aflat după gratii şi care trebuie modelate în spiritul credinţei în Dumnezeu şi al moralei creştine, creând totodată premise concrete în procesul de reintegrare socială a acestuia după eliberare.

Preotul capelan, astfel înzestrat cu har şi pricepere, poate vedea clar ce se petrece în sufletul şi mintea persoanei private de libertate, el poate deschide cu blândeţe părintească porţi de comunicare cu acesta oferindu-i, în acelaşi timp, metodele de îndreptare înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor. Preotul preia asupra sa tensiunile şi frământările fireşti ale omului aflat în situaţie limită şi pune în locul lor credinţa, nădejdea şi dragostea, convingerea că este iertat de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi ocrotit de El.

Că preotul capelan să afle drumul ce duce către sufletul persoanei private de libertate, acolo unde sunt sau nu prezente frica adoratoare şi dragostea de Dumnezeu, trebuie ca lucrarea lui să fie rezultatul conjugării harului divin cu iscusinţă de a cunoaşte oamenii. În cadrul sistemului penitenciar în care este integrat şi a cărui funcţionalitate o asigură, preotul capelan îşi are rolul său bine definit, pentru că el este părintele spiritual nu numai al celor privaţi de libertate, ci şi al cadrelor angajate în unitate, sprijinul moral al tuturor în rezolvarea problemelor sufleteşti tulburătoare.


Pentru persoanele aflate în detenţie, preotul este o prezenţă vie a imaginilor de acasă în noul mediu în care au fost depuse. El este văzut, tocmai datorită slujirii lui, ca o legătură neîntreruptă cu familia, cu cei dragi, cu liniştea, speranţa şi încrederea. Tocmai faptul acesta îi determină pe cei aflaţi în detenţie să fie apropiaţi preotului, să-şi deschidă sufletul înaintea lui pentru a-şi arăta frământările, grijile care îi tulbură foarte mult şi care uneori îi împinge la acte necugetate (tentative de suicid, agresiune verbală şi fizică, automutilare, etc.) sau afecţiuni psihice, având consecinţe ireversibile.
Pentru multe persoane private de libertate, probleme de felul mai sus menţionat, apar chiar din momentul depunerii în penitenciar (perioada de carantină şi arest preventiv), căci e momentul când o astfel de persoană se simte părăsită de toţi, abandonată, sau pur şi simplu este copleşită de frică. Intervenţia preotului într-un astfel de moment este benefică deoarece îl ajută pe cel în cauză să depăşească astfel de momente de criză prin susţinerea morală pe care o adoptă, explicându-i modul în care diavolul pătrunde în minte omului şi învăţându-l cum se poate apăra de ispită.


În acest fel preotul capelan, în lucrarea sa, călăuzit de harul divin, îl ajută pe cel din detenţie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu, să-şi controleze trăirile şi emoţiile şi să trăiască sentimentul liniştitor al victoriei în faţa ispitei.

Exerciţiul rugăciunii şi gândirea pozitivă sunt modalităţi prin care, cel aflat în detenţie se încarcă spiritual cu energie pozitivă devenind optimist, încrezător în sine şi rezistent la greutăţi.

Prezenţa preotului capelan în penitenciar şi lucrarea lui de părinte duhovnicesc sunt mult prea necesare alături de cei aflaţi în suferinţe, căci el este privit ca un păstor de suflete, ca mângâietor şi dătător de speranţă.

În realizarea misiunii pe care o are în penitenciar, preotul are la îndemână mijloacele liturgice, sau sfinţitoare şi pastoral – învăţătoreşti, pe care Hristos le-a lăsat în Biserica Sa. Prima categorie de mijloace este reprezentată de slujbele religioase din duminici şi sărbători, de Sfintele Taine, în cadrul cărora un loc aparte îl are Taina Sfintei Spovedanii. În cea de-a doua categorie sunt incluse mijloacele de pastoraţie: cateheza şi convorbirile duhovniceşti de grup sau individuale, prin care este evidenţiat rolul preotului de părinte duhovnicesc, confesor şi educator,

Nu în ultimul rând trebuie menţionată grijă deosebită a preotului de penitenciar pentru realizarea în incinta penitenciarului a lăcaşului de închinare (capelă), precum şi dotarea acesteia cu cele necesare unei bune desfăşurări a rânduielilor de slujbă şi în conformitate cu normele Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, în jurul capelei se constituie o nouă “parohie”, o unitate spirituală cu totul specială, parohie a cărei membrii sunt uniţi tainic prin mărturisirea aceleiaşi credinţe, prin primirea aceloraşi Sfinte Taine în faţa aceluiaşi Sfânt Altar.

Preot capelan Teodor BĂLAŞA,
Penitenciarul de maximă siguranţă Giurgiu