luni, 30 iunie 2014

Un pelerinaj la mănăstiri organizat pentru cursanții Centrului Instructiv



Joi, 26 iunie 2014 cursanţii Centrului Instructiv şi administraţia instituţiei, însoţiţi de preotul capelan al sistemului penitenciar Teodor Spătaru, au efectuat un pelerinaj la lăcaşurile sfinte ortodoxe din ţara noastră.


Pelerinii au vizitat mănăstirile Saharna și Cuizăuca  din raionul Rezina, unde au asistat la slujbă, dar şi s-au rugat pentru iertarea păcatelor.    

Activităţile religioase contribuie la cultivarea ataşamentului faţă de valorile spirituale perene ale poporului nostru.


Menţionăm că ora de religie face parte din programul de instruire al cursanţilor, iar călătoria la locurile sfinte a devenit o tradiţie.

Graţie unui Acord de colaborare cu Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, în sistemul penitenciar se desfăşoară multiple activităţi cu caracter religios.



sâmbătă, 21 iunie 2014

Mesajul de condoleanța


Mesajul de condoleanțe,
adresat șefului Departamentului Instituţiilor Penitenciare,
doamnei Ana DABIJA, colonel de justiţie,
în legătură cu mutarea la cele veșnice a tatălui,
robul lui Dumnezeu Vladimir

Mult stimată doamna Ana DABIJA,
Îndurerată familie,
Cu profundă durere creștinească am aflat de vestea mutării dintre noi la cele veșnice a tatălui Dumneavoastră, robul lui Dumnezeu Vladimir. Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru familia sa, pentru cei apropiații și oamenii dragi pe care l-au cunoscut, şi numai credinţa şi nadejdea va umple golul lăsat în suflete după această pierdere.
În acest ceas de întristare, venim către Dumneavoastră cu sincere condoleanțe, ca să mângaie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica desparţire şi ne rugăm pe Bunul Dumnezeu, ca să-l odihnească pe nou adormitul fiu duhovnicesc Vladimir în lumina cea nestinsă a iubirii Sale celei veșnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit.
Veșnică lui odihna!

Preoţi-capelani ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare


luni, 16 iunie 2014

Trei copii de la „Casa mamei şi copilului” din cadrul Penitenciarului nr.16-Pruncul au primit Taina Sfîntului Botez


Trei copii - un băieţel şi două fetiţe, aflaţi în custodia centrului „Casa mamei şi copilului” de la Penitenciarul nr.16-Pruncul, au fost astăzi creştinaţi.




Evenimentul a avut loc în incinta Bisericii cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe de pe teritoriul instituţiei de detenţie. Slujba a fost oficiată de preoţii capelani ai sistemului penitenciar, Maxim Melinti şi Eugen Ionaşco. 




Ceremonia a respectat toate rînduielile bisericeşti legate de botez. Slujba propriu-zisă a cuprins scufundarea în apă sfinţită a micuţilor, înconjurarea în cerc închis a mesei, citirea evangheliei, ungerea cu Sfîntul mir, tunderea simbolică şi punerea cruciuliţei.






De la eveniment n-au lipsit nici naşii de botez ai copiilor, reprezentanţi ai societăţii civile, care au adus în dar micuţilor mai multe seturi de îmbrăcăminte şi jucării. Părinţii spirituali ai pruncilor au menţionat că vor avea grijă de acum înainte să-şi îndrume finii şi să-i ajute să devină creştini adevăraţi.





La sfîrşitul ceremoniei, preotul le-a reamintit celor prezenţi, despre faptul că copiii sunt un dar al lui Dumnezeu, iar Taina Botezului este un eveniment special şi unic în viaţa fiecărui om. Totodată, preotul i-a rugat pe părinţii duhovniceşti să-şi călăuzească finii în spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe, accentuînd că misiunea lor abia a început.

Cu ocazia fericitului eveniment al încreştinării copiilor, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Ana Dabija, a adresat felicitări părinților şi naşilor  dorindu-le ca Sfinţii Ocrotitori ai acestor prunci, să le dăruiască bărbăţie, curaj, înțelepciune, rîvnă şi dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune.

Evenimentul de astăzi se înscrie în rîndul activităţilor de asistenţă religioasă desfăşurate de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.