miercuri, 24 decembrie 2014

Psihologii şi preoţii capelani ai Sistemului Penitenciar întruniți într-un atelier de lucru la Ministerul Apărării

Ieri, 23 decembrie 2014, directorul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Ana Dabija, a participat la deschiderea unui atelier de lucru cu genericul „Supremaţia divină a cuvîntului în formarea şi dezvoltarea personalităţii”.

Evenimentul s-a desfăşurat în Centrul de conferințe din incinta Ministerului Apărării și a întrunit circa 100 de persoane, dintre care preoţi militari și specialiști psihologi din cadrul Sistemului Penitenciar autohton și din Armata Naţională a Republicii Moldova.



Reuniunea a avut drept scop schimbul de experiență a psihologilor din cele două structuri de forță și a preoților militari întru implementarea și dezvoltarea strategiilor comune în organizarea și desfășurarea activităților psihologice și moral-spirituale.




În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, doamna Ana Dabija a remarcat că: „Activitatea psihologilor şi a preoţilor capelani ai instituțiilor de detenție este vitală pentru starea moral-psihologică atît a efectivului sistemului penitenciar cît și a deținuților în special, pentru care regimul de detenție reprezintă o grea încercare. Adresîndu-mă unui auditoriu format din profesioniști, ce-și desfășoară activitatea în instituțiile de forță ale RM, am convingerea că vom avea o colaborare constructivă și permanentă care va finaliza cu rezultate vizibile în acest sens”.

La rîndul său, gazda evenimentului, Ministrul Apărării, domnul Valeriu Troenco, în alocuțiunea sa, a menționat: „Am convingerea că preoţii şi psihologii militari, prin eforturi comune, pot contribui la crearea unui climat adecvat în unităţile militare. Vă solicit maximă responsabilitate în activitatea dumneavoastră şi sper că atelierul de astăzi vă va ajuta să găsiţi soluţii şi să împărtăşiţi experienţa acumulată în domeniul pe care îl profesaţi”.



La sesiunea plenară a Atelierului, membrii grupului de lucru al DIP au prezentat tematici precum: metodele și recomandările de comunicare cu personalitățile dificile, combaterea dependenței de tutun, alcool și drog etc. 


Menționăm că, astfel de sesiuni contribuie la identificarea problemelor legate de acordarea asistenței psihosociale, acordînd participanților posibilitatea de a aborda nu doar aspectele teoretice dar și aplicarea acestora în  practică.




marți, 16 decembrie 2014

Slujba pentru deţinuţi din Penitenciarul nr. 3-Leova


Persoanele aflate în custodia Penitenciarului nr.3-Leova, şi-au sărbătorit sâmbătă, 13 decembrie 2014, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei.



Deţinuţii au asistat la liturghia oficiată de preotul capelan al instituţiei de detenţie, Ioan Goreanu, după care s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. 



Slujba a fost oficiată în biserica de pe teritoriul instituţiei de detenţie.

La finalul sfintei liturghii, părintele a rostit un cuvânt de învăţătură, în care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa şi semnificaţia acestei zile, cât şi despre viaţa şi activitatea Sfântului Andrei.   


Totodată, deţinuţii au beneficiat şi de o masă de sărbătoare.

Slujbele divine sînt frecvent ţinute în penitenciarele din ţară, acestea având drept scop cultivarea sentimentelor moral-creştine şi menţinerea echilibrului interior al deţinuţilor.