luni, 2 mai 2016

Deţinuţii minori din Goian au primit Sfânta Împărtăşanie


Cu ocazia sărbătorii religioase Sfîntul Cuvios Mucenic Nicon, ieri, 5 aprilie 2016, minorii din Penitenciarul nr.10-Goian şi-au mărturisit păcatele în faţa preoţilor capelani ai sistemului penitenciar şi au primit Sfînta Împărtăşanie.

Slujba a avut loc în biserica „Sfinților Împărați Constantin și Elena” de pe teritoriul instituţiei de detenţie şi a avut ca misiune influenţarea pozitivă a comportamentului tinerilor, schimbarea atitudinii acestora faţă de semeni şi cultivarea principiilor moral-creştine pentru o apropiere mai mare de Dumnezeu.

Totodată, minorii au avut parte de o lecție religioasă despre semnificația sărbătorii Buna Vestire.

La finalul liturghiei, preotul capelan, Teodor Spătaru,  a rostit un cuvînt de învăţătură pentru minori, iar aceştia au ascultat cu atenţie sfaturile duhovniceşti despre smerenie, îngăduinţă, ascultare şi înţelegere primind în dar de la preoții capelani și iconiţe.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu